Overview
Drobeta-Turnu Severin este municipiul de reședință al județului Mehedinți, România, format din localitățile componente Drobeta-Turnu Severin (reședința), Dudașu Schelei, Gura Văii și Schela Cladovei. Se află în regiunea istorică Oltenia; pe malul Dunării; și la o altitudine de 65 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 57,43 km². Populația, determinată în 1 decembrie 2021, prin recensământ și chestionar, este de 79.865 de locuitori.
Interested in working with us in the future?
Follow to see new jobs and posts in your feed.
No news yet.
About
Drobeta-Turnu Severin este municipiul de reședință al județului Mehedinți, România, format din localitățile componente Drobeta-Turnu Severin (reședința), Dudașu Schelei, Gura Văii și Schela Cladovei. Se află în regiunea istorică Oltenia; pe malul Dunării; și la o altitudine de 65 m deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 57,43 km². Populația, determinată în 1 decembrie 2021, prin recensământ și chestionar, este de 79.865 de locuitori.
Kaynak: Wikipedia · CC BY-SA 4.0
Geografie
Este așezat în partea vestică a Olteniei, coordonatele sale fiind 22° 33' longitudine estică și 44° 38' latitudine nordică. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieșirea fluviului din defileu, în depresiunea subcarpatică a Topolniței, pe drumul european E70, la 220 km sud-est de Timișoara, 113 km vest de Craiova și 353 km vest de București. Altitudinea este de 104 metri în punctul cel mai înalt, iar punctul cel mai de jos se află lângă gară, unde altitudinea este de 48,75 metri față de nivelul mării.
Drobeta-Turnu Severin este așezat în Depresiunea Severinului și este înconjurat de următoarele dealuri: Dealul Vărănic (403 m.) în vest-nord-vest, Dealul Colibași în nord, Dealul Balota (368 m.) în est și Dealul Stârmina (217 m.) în sud.
Severinul se află într-o zonă de climă temperat-continentală cu influențe submediteraneene, cu veri însorite și fierbinți și ierni blânde, care oferă condiții pentru dezvoltarea unor vegetații specifice, cum ar fi migdalul, smochinul, liliacul, teiul și castanul sau arborii exotici magnolie, nuc caucazian și ginkgo biloba.
Istoric

Perioada preistorică
Cercetǎrile arheologice realizate de specialiști în istorie de la Universitatea Edinburgh și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București au descoperit, în situl arheologic de la Schela Cladovei (cartier al Severinului actual), urme umane din perioada paleoliticului. Inventarul arheologic scos la iveală indică începutul vieții omului primitiv, al trecerii acestuia de la stadiul de culegător, pescar și vânător la o civilizație sedentarizată modernă.
O altă descoperire importantă a fost un homo sapiens din urmă cu 8000 de ani. Primele săpături pe șantierul arheologic de la Schela Cladovei au fost efectuate de istoricul Vasile Boroneanț, începând din anul 1960. Au fost descoperite, de-a lungul timpului, peste 65 de morminte datând din perioada 7300 - 6300 î.Ch. Datarea cu carbon radioactiv a probelor arheologice confirmă vechimea aproximativă de circa 8000 de ani. Ulterior, pe locul Severinului de astăzi s-a aflat în antichitate castrul roman Drobeta.
Perioada antică
Castrul Drobeta este primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și a Banatului, precum și al treilea centru urban din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În anul 126 d.C, sub stăpânirea Împăratului Adrian (117-138 d.C), Castrul Drobetei (14.000 de locuitori) este ridicat la rangul de Municipiu (Municipium Publium Aelium Hadrianum Drobetense), iar mai târziu, sub Împăratul Septimius Severus (193-211 d.C), în anul 193 d.C., este ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei era întinsă pe o suprafață de 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori. Împărații romani, chiar și în timpul abandonării Daciei, au continuat sa refacă și să întrețină unele cetăți importante de la nord de Dunăre, precum Drobeta.
În Templul principal din Drobeta, la începutul celui de-al doilea război dacic (105 - 106 d.C) este menționată libația (jertfa) celebrată de Împăratul Traian, o jertfă pentru care astăzi istoricii încă nu pot preciza sigur scopul religios: consacrarea podului construit peste Dunăre, mulțumire pentru respingerea unui atac dacic împotriva castrului, o binecuvântare pentru familia imperială ori o jertfă în onoarea zeiței Virtuții și a Onoarei. Libația (jertfa) implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați. (Cato, R.R. 141 ; Varro, R.R. II, 1, 10 ; Liv. I, 44 ; Tac. Ann. VI, 37 ; Hist. IV, 53).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Drobeta-Turnu Severin se ridică la 92.617 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 104.557 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,35%). Pentru 7,74% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,79%). Pentru 7,77% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Evoluția populației
Conform recensământului efectuat în 2021, municipiul Drobeta-Turnu Severin se ridică la 79.865 locuitori, în scădere față de recensământul din 2011, când fuseseră înregistrați 92.617 locuitori.
De-a lungul timpului, schimbarea populației a municipiului arată așa:
1977: ||||||||||||||||||| 76.686 locuitori
1992: ||||||||||||||||||||||||||||| 115.292 locuitori
2002: |||||||||||||||||||||||||| 104.035 locuitori
2011: ||||||||||||||||||||||| 92.617 locuitori
2021: ||||||||||||||||||| 79.865 locuitori
Creșterea populației între recensăminte pe an a fost:
Minorități
În 1899, 5% din populația orașului sunt evrei. Comunitatea ebraică din Turnu Severin, constituită din evrei veniți din Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia și Austro-Ungaria, era alcătuită în două rituri religioase: ritul "spaniol", sefard, și ritul "german", așkenazi. Încă dinaintea constituirii orașului modern, evreii erau prezenți și în Cerneți, stabiliți din 1829. În 1910, în Turnu-Severin erau înregistrați 172 de negustori evrei, 3 croitori, 1 dulgher și 10 alte meserii diverse. Prima școală de rit sefard din Turnu-Severin este constituită în 1871, cu un număr de 58 de elevi. În 1910, numărul lor era 170. Școala va fi închisă în timpul Primului Război Mondial. Comunitatea așkenazi va inaugura propria școală în 1878, cu 45 de elevi. Existența școlii va fi însă de scurtă durată, ulterior copiii acestei comunități fiind înscriși în școlile de limbă germană ale comunităților romano-catolice și luterane din oraș. În 1894 este consemnată o filială a mișcării sioniste "Așezământul Țării Israelului", Eretz Israel. Figurile emblematice ale comunității sefarde severinene din această perioadă sunt rabinul Elias Crispin și hazanul (cantorul) Calev Moses, în timp ce rabinul M. Schwartz este personalitatea sionistă cea mai cunoscută a comunității așkenazi după Primul Război Mondial. Alte două nume de excepție ale comunității ebraice severinene sunt scriitorul Rudolf Bernhardt și istoricul Theodor Lavi (Löwenstein).
Politică și administrație
Municipiul Drobeta-Turnu Severin este administrat de un primar și un consiliu local compus din 21 consilieri. Primarul, Marius-Vasile Screciu[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din 2016. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Viața religioasă

Episcopia latină a Severinului
Între timp, în 1382 este înființată Episcopia latină a Severinului care va dăinui cu întreruperi până în 1502. La fel ca Episcopia Catolică a Argeșului, Episcopia Catolică a Severinului a fost sufragană (aflată sub jurisdicția) Arhiepiscopiei de Kalocsa, ea însăși sub obediență papală directă. În Ungaria medievală de începuturi erau două arhidieceze istorice: Kalocsa și Esztergom (în rivalitate). În Cetatea Severinului, cele două biserici (cea din ruinele castrului Drobetei și cea din cetatea medievală) și, în plus, cea de a treia (în modesta capelă cimitirului din acele timpuri) au slujit în activitatea misionară a călugărilor dominicani, franciscani și ioaniți. Până la fondarea politică a Valahiei a fost așadar Arhiepiscopia de Kalocsa cea care a dirijat activitatea misionară de încreștinare din ținutul Severinului printre cumani și olteni, precum și la sud de Dunăre, spre bulgarii bogomili. Până la stabilirea definitivă a confesiunii ortodoxe a domnilor munteni, în Banatul de Severin și întreaga regiune situată la Sud de Dunăre, religia și activitatea misionară erau dirijate în majoritate de la Roma (via Kalocsa), iar politica, de la Esztergom (care nu era mereu în acord cu Roma). Misionarii franciscani erau prezenți în regiune deja înaintea fondării Cetății Severinului, având biserica în incinta ruinelor castrului roman al Drobetei. La scurt timp li se vor alătura călugării dominicani, biserica lor aflându-se între zidurile Cetății. Episcopia latină a Severinului numără o listă de 12 episcopi:
Primul Episcop catolic al Severinului, Grigore, este un călugăr dominican (Ordinul fraților predicatori - Ordo fratrum predicatorum - OP). Al doilea și al treilea episcop catolic severinean, Luca și, respectiv, Francisc, aparțin ordinului călugărilor franciscani (Ordo fratrum minorum - OFM). În Evul Mediu severinean, în regiunea Cetății erau două biserici și o capelă (toate trei latine la origine). Cimitirul și capela medievală a Severinului sunt situate în ceea ce astăzi a rămas din grădina Liceului "Traian" (situată între Castrul roman Drobeta și Cetatea Severinului). Ruinele bisericii latine, devenită catedrală, se află în incinta Cetății Severinului, iar urmele primei biserici latine sunt în grădina Muzeului "Porțile de Fier", fiind prezentate drept "Ruinele Mitropoliei (ortodoxe a) Severinului", ruine care, de fapt, sunt la origine o biserică catolică franciscană, zidită inițial în stil romanic și modificată ulterior în stil gotic.
Nume
Biserica latină (ulterior devenită catedrală catolică) a cetății medievale a Severinului era, se pare, închinată sfântului Severin de Noricum, un sfânt venerat de călugării austrieci care au fost misionari în perioadele când Severinul era sub stăpânirea Coroanei maghiare. Nicolae Iorga citează în anul 1383 existența primului episcop catolic de Severin care a purtat titulatura de "Episcopus Severini" și care a luat asupra sa întreaga jurisdicție catolică din Țara Românească.
Conform unor alte surse, numele medieval al Severinului ar putea fi de origine slavă, asociată cuvântului „severnâi” (северен sau северный), tradus prin cuvântul „din nord” sau „nordic”. Confuzia etimologică dintre varianta Sewrny și presupusa origine slavă a numelui Severinului, „Severnâi”, provine probabil de la o scriere a lui Wolfgang Lazius (1514–1565), în care acesta a afirmat că numele modern este "Sewrny", pe care alți autori îl scriu "Severin" sau "Zeverin", oraș din Ungaria, pe Dunăre.
Diderot a menționat Severinul în prima ediție a Enciclopediei sub numele de "Sornum" (de la Szörény), descriindu-l, după Ptolomeu, drept cetate din Dacia.
Sabbathier, autor al unui dicționar al autorilor clasici greci și latini din 1773, în articolul despre „Daci”, numește Severinul cu indicativul Acmonia. În Lexiconul lui Johann Heinrich Zedler (1706–1751), Severinul este numit „Severino”, cu indicativul Acmontia, adăugând variantele etimologice „Svverin, urbs Daciae” și „Severinum".
Alte variante sunt: Szörényvár; Szörény; Szörény vára; Severovar; Severinopolis; Zeurini; Zeren; Zeuryn; Turn-Severin; Turnul-Severin; Szörény-Tornya.
Stemă

Stema municipiului Drobeta-Turnu Severin se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În dreapta, în câmp roșu, se află un pod de argint susținut de piloni, deasupra unei ape unduioase, totul de argint; pe pod trece spre dreapta un leu de aur înarmat și limbat. În stânga, în câmp albastru, se află un turn pătrat, crenelat, de argint, încărcat cu o cruce aflată deasupra unei semiluni, ambele de culoare roșie. Turnul este așezat pe o terasă verde, ieșind din apă undată de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 7 turnuri crenelate.
Podul semnifică podul lui Apolodor din Damasc. Leul amintește de vechiul însemn al legiunilor romane. Turnul evocă cetatea medievală a Severinului, iar crucea plasată deasupra semilunii amintește de luptele purtate împotriva Imperiului Otoman. Coroana murală cu 7 turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu-reședință de județ.
Obiective turistice și culturale

Castrul
Vestigiile castrului roman Drobeta, Podul lui Traian și Turnul lui Sever, se pot vedea și astăzi. La jumătatea sec. III, carpii distrug castrul și orașul antic. Refăcut la sfârșitul sec. al IV-lea, castrul Drobetei suferă distrugeri provocate de goți, iar la mijlocul sec. al V-lea sunt consemnate alte distrugeri importante provocate de huni. Castrul roman își încetează definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.C., când triburile avare distrug multe așezări romane de pe malul nordic al Dunării.
Podul lui Traian
A fost construit în numai trei ani (103–105) după planurile celebrului arhitect Apolodor din Damasc, fiind considerat cea mai îndrăzneață lucrare inginerească a Antichității romane. Podul a fost ridicat pe 20 de piloni din blocuri de piatră, fiind lung de 1.135 m, lat de 14,55 m și înalt de 18,60 m, la capete având câte un portal monument, portaluri ale căror relicve se văd pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea lemnoasă a construcției s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare de pădure.
Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor (Porțile de Fier), în special după stânca Prigrada, care se prelungea în mod oblic peste Dunăre aproape blocând curgerea fluviului, motiv pentru care Traian a dispus construirea unui canal pe malul sârbesc la Sip, de 2,2 kilometri. În locul ales pentru construcția podului, fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre și stânci purtate din trecătoarea dintre Carpați și Balcani, un fundament extrem de stabil pentru susținerea construcției. Se presupune că insula Șimian (Șoimeanului) la est de acest amplasament se prelungea atunci cu o limbă de nisip și prundiș care a permis ridicarea câtorva piloni de pod pe uscat. Nivelul apei era pe atunci mai mic cu vreo 5 metri decât în prezent, acesta ridicându-se după construirea complexului hidroenergetic de la Porțile de Fier II. Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102 d.C).
Educație
Instituții de învățământ
Colegiul National Pedagogic „Ștefan Odobleja”
Colegiul Național Economic „Th. Costescu”
Personalități
Constantin Dimitrescu Severeanu (1840-1932), medic chirurg, fondatorul chirurgiei românești.
Dimitrie Grecescu (1841-1910), botanist, medic, membru titular (1907) al Academiei Române.
I.G. Bibicescu (1848-1924), economist, guvernator al Băncii Naționale a României între 1914 și 1924
Crespin Elias (Eliahu) Mordechai, (1850-?), rabin al comunității sefarade, editor al jurnalului "El Luzero de la Paciencia" (1885 - 1887) scris la Turnu-Severin, pentru prima oară cu litere latine
Theodor Costescu (1864-1939), inițiatorul și finanțatorul Palatului Culturii și al Liceului Traian
Constantin Bălătescu (1864-?), viceamiral, Șeful Serviciului Marinei din Marele Cartier General 1916-1920
Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filosof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, academician și președinte al Academiei Române între 1938 și 1941
Gheorghe Țițeica (1873-1939), matematician, membru al Academiei Române
Alexandru Bărcăcilă (1876-1970), profesor de limbi clasice, fondator al Muzeului regiunii "Porțile de Fier"
Anton Lindner (1880-1958), politician social-democrat austriac
Ioan Jianu (1880-1972), medic în chirurgia vasculară, autoplastie, heterogrefe.
Mihail N. Isvoranu (1880?-1966?), judecător, prefect județul Mehedinti.
Victor Gomoiu (1882-1960), medic chirurg și istoric al medicinei, Ministru al Sănătății (1940).
Richard Franasovici (1883-1964), avocat, ministru, diplomat.
Alice Voinescu (1885-1961), scriitoare, eseistă, critic de teatru. Prima româncă cu doctorat în filosofie (1913, obținut la Paris, Sorbona).
Gheorghe Ionescu-Șișești (1885-1967), fondatorul agronomiei moderne românești.
Alexander Löhr (1885–1947), general-maior al armatei austriece și, mai târziu, general-locotenent al Wehrmachtului german, Comandant al Grupului de Armate E în Balcani
Ștefan Protopopescu (1886-1929), primul pilot și constructor de avioane din România.
Orașe înfrățite
Municipiul Drobeta-Turnu Severin este înfrățit cu următoarele orașe:
Vezi și
Porțile de Fier (sit de importanță comunitară)
Legături externe

Primăria municipiului Drobeta Turnu-Severin
Etymology
Drobeta was originally a Dacian town. The Roman fort built by Emperor Trajan at the site preserved the Dacian name. (see "History" section). According to Hamp and Hyllested, Drobeta reflects a Roman misinterpretation of *Druwā-tā (the wooden place) with a postposed article, reflecting a proto-Albanian syntax for wood druwa-tai.
"Severin" was originally linked by historians with the Roman Emperor Septimius Severus, during whose reign the name of the city was Drobeta Septimia Severiana. However, the name may be derived from Old Church Slavonic severno ("northern"), from sěverъ, "north". Another possibility is that Severin's name was taken in memory of Severinus of Noricum, who was the patron saint of the medieval colony Turnu, initially a suffragane of the Diocese of Kalocsa.
Turnu ("Tower") refers to a tower on the north bank of the Danube built by the Byzantines. Thus, the name of the city would mean "Northern Tower".
History

Dacian and Roman Eras
Drobeta was first a Dacian town mentioned by Greek geographer Ptolemy of Alexandria (2nd century AD).
Trajan's Bridge was built here to cross the Danube in only three years (AD 103–105) by his favourite architect Apollodorus of Damascus for his invasion of Dacia which ended with Roman victory in 106 AD. The bridge was considered one of the most daring works in the Roman world. The bridge was composed of twenty arches between stone piers, two of which are visible. Each bridgehead had its own fort and portal monument, whose remains can still be seen on both sides of the Danube.
Drobeta grew as a strategic point at the crossing of water and land routes which led to the north and south of the Danube. It became the third urban centre in Dacia after Sarmizegetusa and Apullum. During the reign of Emperor Hadrian (AD 117–138), the settlement was declared a municipium in 121. At this point the population had reached 14,000. In 193 during the reign of Septimius Severus (193–211), the city was raised to the rank of a colony which gave its residents equal rights with citizens of Rome. As a colony, Drobeta was a thriving city with temples, a basilica, a theatre, a forum, a port and guilds of craftsmen. In the middle of the 3rd century, Drobeta covered an area of 60 hectares and had a population of almost 40,000 inhabitants.
After the retreat of the Roman administration from Dacia in the 4th century, the city was preserved under Roman occupation as a bridgehead on the north bank of the Danube until the 6th century. Destroyed by Huns in the 5th century, it was rebuilt by Justinian I (527-565).
Sights
On the bank of the Danube are the remains of the celebrated Trajan's Bridge, the longest in the Empire. Here the Danube is about 1,200 m (3,900 ft) wide.
The bridgehead fort has been extensively excavated and is visible today.
Climate
The region's climate gives Severin warm summers and mild winters, meaning the city is home to magnolia trees, Caucasian nut trees, and ginkgo biloba as well as the almond trees, figs, lilacs, lindens, and chestnut trees more common throughout Europe.
Places of interest
On the bank of the Danube are the remains of the celebrated Trajan's Bridge, the longest in the Empire. Here the Danube is about 1,200 m (3,900 ft) wide.
The bridgehead fort has been extensively excavated and is visible today.
Also visible are the extensive remains of the large Roman thermal baths and amphitheatre.

